Consideraţii omiletice la solemnitatea tuturor sfinţilor: calea fericirilor - vatican news

În diferitele stări de viaţă şi în feluritele ocupaţii, o singură sfinţenie este trăită de toţi aceia care, mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, ascultând de glasul Tatălui şi adorându-l în spirit

şi adevăr, îl urmează pe Cristos cel sărac şi umil cu Crucea pe umeri, pentru a se învrednici să fie părtaşi şi la mărirea lui. (Vatican News – 1 noiembrie 2022) E SĂRBĂTOARE. Binecuvântat

să fie Dumnezeu în Sfinţii săi! La 1 noiembrie Biserica catolică de rit roman sau latin sărbătoreşte încă din secolul al IX-lea solemnitatea „Toţi Sfinţii”. Într-o singură sărbătoare pomenim

şi cinstim împreună cu sfinţii canonizaţi, drepţii din toate timpurile, din toate naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile pământului, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii. 1.

SEMNIFICAŢIA SĂRBĂTORII Însemnătatea sărbătorii este exprimată motivat în prefaţa Liturghiei euharistice: Cu adevărat vrednic şi drept este să-i aducem mulţumiri, pururi şi pretutindeni, lui

Dumnezeu, cel sfânt, atotputernic şi veşnic. Pentru ce? Iată raţiunea: Astăzi ne dai bucuria de a privi cetatea din ceruri, Ierusalimul cel sfânt, care este mama noastră, unde fraţii şi

surorile noastre, deja adunaţi împreună, cântă şi preamăresc numele tău sfânt. Noi cei care călătorim pe pământ ne grăbim spre patria cerească, bucurându-ne de soarta fericită a acestor

copii ai Bisericii pe care ni i-ai dat ca prieteni şi modele de viaţă. 2. ÎMPĂRTĂŞIREA SFINŢILOR ÎN PROCESIUNE Aşadar, tabloul grandios al comuniunii sfinţilor: „Până când Domnul va veni în

mărirea sa şi toţi îngerii împreună cu El, şi moartea fiind nimicită, toate îi vor fi supuse, unii dintre ucenicii Lui sunt călători pe pământ, în vreme ce alţii, trecuţi din această viaţă,

se află în purificare, iar alţii sunt în glorie, contemplând limpede pe Dumnezeu însuşi, Unul Întreit, aşa cum este”. Astfel descrie comuniunea dintre Biserica din cer, cea suferitoare în

locul purificării şi cea călătoare pe pământ constituţia conciliară despre Biserică (LG 49): imaginea unei lungi procesiuni în spaţiu şi timp. 3. CHEMAREA UNIVERSALĂ LA SFINŢENIE Noi cei de

pe pământ suntem invitaţi să privim astăzi cetatea din ceruri unde sunt fraţii şi surorile noastre, ajunşi la capătul celălalt al drumului, acolo unde ne grăbim să ajungem şi noi stimulaţi

de prietenia şi exemplul lor. „Tu singur eşti sfânt - cântă Biserica în marea doxologie adresându-se lui Cristos. „Tu singur eşti sfânt” - cântă şi preamăresc pe Dumnezeu toţi sfinţii şi

îngerii din cer, amintindu-ne chemarea universală la sfinţenie: „că toţi membrii Bisericii, fie că fac parte din ierarhie, fie că sunt păstoriţi de ea, sunt chemaţi la sfinţenie, după

cuvântul Apostolului: „Aceasta este voinţa lui Dumnezeu, sfinţirea voastră” (1Tes 4,3; Ef 1,4). Da, Doamne, Tu singur eşti sfânt! Ştim însă că divinul Învăţător şi exemplul oricărei

desăvârşiri, Domnul Isus, a propovăduit ucenicilor de orice condiţie, sfinţenia vieţii al cărui autor şi înfăptuitor este El însuşi prin Duhul sfinţitor: „Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl

vostru ceresc este desăvârşit”. De fapt, tuturor discipolilor le-a trimis pe Duhul Sfânt care să-i îndemne dinlăuntrul lor să-l iubească pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din

tot cugetul şi din toate puterile, şi să se iubească unii pe alţii aşa cum Cristos i-a iubit pe ei. Deci, toţi suntem chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii. 4. LA

ORIZONTUL VIEŢII, MULŢIMEA SFINŢILOR Prima lectură liturgică luată din cartea Apocalipsului prezintă triumful acelora care au trecut din această viaţă prin marea strâmtorare, dând strălucire

veşmintelor prin sângele Mielului. „Eu, Ioan, am văzut un înger înălţându-se de la răsărit; avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu un glas puternic la cei patru îngeri cărora

le-a fost dat să dăuneze pământului şi mării: "Nu dăunaţi pământului şi nici mării, şi nici arborilor, până când nu vom însemna cu pecetea frunţile slujitorilor Dumnezeului

nostru". Apoi am auzit spunându-se numărul celor însemnaţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate triburile fiilor lui Israel. După aceea am văzut o mulţime imensă, pe care nimeni

nu putea să o numere, din toate naţiunile şi rasele, popoarele şi limbile. Ei stăteau în faţa tronului şi în faţa Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu ramuri de palmier în mână şi

strigau cu glas puternic: "Mântuirea ne este dată de Dumnezeul nostru, care stă pe tron, şi de către Miel". Atunci toţi îngerii, care stăteau în jurul tronului, în jurul bătrânilor

şi al celor patru fiinţe, au căzut cu faţa la pământ şi i s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: "Amin! Laudă, slavă, înţelepciune şi mulţumire, cinste, putere şi tărie Dumnezeului

nostru, în vecii vecilor. Amin!" Unul dintre bătrâni a luat cuvântul şi m-a întrebat: "Cine sunt aceştia, care poartă haine albe, şi de unde vin?" I-am răspuns: "Domnul

meu, tu ştii!" El mi-a zis: "Aceştia vin din strâmtorarea cea mare; ei şi-au spălat veşmintele, le-au curăţat în sângele Mielului" (Ap 7,2-4.9-14: prima lectură). Sărbătoarea

tuturor sfinţilor, spre a fi adevărată, trebuie să mişte simţămintele: gratitudinea şi remuşcarea, admiraţia şi neliniştea, avântul sfânt şi nostalgia, bucuria păcii şi senzaţia

dezorientării. 5. PROVOCAŢI DE PILDA SFINŢILOR Când sfinţii apar la orizontul vieţii cuiva, devin provocatori: reproşează ocaziile pierdute de a ne sfinţi şi stimulează buna folosire a celor

viitoare: „dacă atâţia şi atâtea au putut, eu, de ce nu!” - repeta încurajându-se Sfântul Augustin. Să nu uităm că Apocalipsul este o carte de mângâiere scrisă în timp de prigoană spre

încurajarea creştinilor, când faptul de a fi creştin însemna un risc şi o compromitere. Provocări ne vin şi din lectura a doua, un fragment din prima scrisoare a Sfântului Ioan, care atrage

atenţia asupra aspectului esenţial al sfinţeniei: invită la a considera cu atenţie cât de mare este iubirea pe care ne-a dovedit-o nouă Dumnezeu Tatăl făcându-ne fii întru Fiul său Isus

Cristos. „Preaiubiţilor, vedeţi cât de mare este iubirea pe care ne-a dovedit-o nouă Tatăl. El a voit să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. De aceea nu ne cunoaşte lumea, fiindcă nu

l-a cunoscut nici pe Dumnezeu. Preaiubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta Fiul lui Dumnezeu vom fi asemenea lui,

pentru că îl vom vedea aşa cum este. Cine are speranţă în el devine curat precum el este curat” (1In 3,1-3: lectura a doua). În diferitele stări de viaţă şi în feluritele ocupaţii, o singură

sfinţenie este trăită de toţi aceia care, mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, ascultând de glasul Tatălui şi adorându-l în spirit şi adevăr, îl urmează pe Cristos cel sărac şi umil cu Crucea pe

umeri, pentru a se învrednici să fie părtaşi şi la mărirea lui. 6. SFINŢII, INDICATOARE DE DRUM Iubirea face sfinţi. Obstacolul cel mai mare stă în faptul că mulţi îşi imaginează sfinţenia

ca presupunând fenomene excepţionale. Problema adevărată consistă în aceea că nu ştim ce vom fi, şi mai mult încă, nu suntem conştienţi nici de ceea ce suntem. Apostolul Ioan este simplu în

exprimare: ne numim şi suntem fii ai lui Dumnezeu, deşi nu s-a revelat încă ceea ce vom fi. Fiecare creştin este aşadar „prinţ şi cerşetor”, adică un om în rugăciune, nobil, cu ochii spre

înălţimi. Întrebat de preot la învăţarea catehismului ce se ţinea într-o biserică în stil gotic, cine sunt sfinţii, un copil a răspuns cu naivitatea caracteristică vârstei, că sunt cei de pe

vitraliile ferestrelor artistic colorate. Avea dreptate, oarecum, deoarece sfinţii din toate timpurile sunt aceia care se lasă pătrunşi de lumina harului divin precum vitraliile de razele

soarelui. Sunt singurii care oferă indicaţii precise demne de luat în seamă în privinţa drumului spre Dumnezeu. Sunt singurii care răspund adevăratelor năzuinţe ale omului. Sunt adevăraţii

interpreţi ai Cuvântului lui Dumnezeu. 7. PROGRAMUL FERICIRILOR EVANGHELICE Au luat în serios programul fericirilor anunţat de Isus la începutul predicii de pe munte. Într-adevăr, au

acceptat marea provocare. Au făcut investiţii pe termen lung, fără să vadă, bizuindu-se pe cuvântul Mântuitorului, în timp ce alţii urmăreau rezultate imediate. Dar să ne apropiem de muntele

fericirilor şi să ascultăm Evanghelia zilei luată de la sfântul Matei. Isus, asemenea lui Moise la muntele Sinai, proclamă noua lege. În acel timp, Isus, văzând mulţimile s-a urcat pe munte

şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii lui. Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe: "Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi

cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi. Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, căci ei se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, căci

ei vor afla milă. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate,

căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când vă vor batjocori, vă vor prigoni şi, minţind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina mea. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă

căci mare va fi în ceruri răsplata voastră” (Mt 5,1-12a: Evanghelia zilei). 8. IATĂ SECRETUL FERICIRII LUI DUMNEZEU Evanghelia ne indică strada pe care toţi sfinţii, fără excepţie, au

urmat-o: calea fericirilor. Nu e posibil să comentăm aici fiecare fericire. De altfel este îndeajuns o simplă lectură pentru a intui sensul lor. Toţi ştim ce înseamnă a fi umili, smeriţi,

blânzi, neviolenţi, făcători de pace, oameni de dreptate, căutători de Dumnezeu, solidari, persecutaţi. Ajung câteva observaţii de ordin general. Evanghelistul Matei enumără opt fericiri,

dare nu este vorba de opt lucruri diferite, ci un unic plan: linii diferite ce trasează o unică personalitate,  ce a lui Isus Cristos care nu numai a proclamat fericirile dar mai întâi le-a

trăit. A trăi fericirile înseamnă a-l imita pe Isus, inspirându-se din comportamentul său. Sunt o propunere de viaţă pentru fiecare creştin. Toate sunt pătrunse de convingerea că Dumnezeu a

venit între noi. Fericirile presupun că am intrat într-o ordine de valori noi, adică în realitatea împărăţiei lui Dumnezeu. Con Cristos a intrat în lume o forţă capabilă de a-i face pe

oameni să trăiască o nouă realitate spirituală. În acest sens, bărbaţi şi femei, tineri şi copii, mulţimi de pretutindeni s-au lăsat cuceriţi şi continuă să urmeze cu pasiune chemarea la

sfinţenie, care este o chemare la bucurie şi fericire împreună cu Cristos, calea, adevărul şi viaţa. Se ajunge la sfinţenia evanghelică ţinând mereu privirea inimii fixată pe portretul

Învăţătorului; urmându-l pe Cristos cel sărac, blând, îndurerat şi mâhnit, flămând şi însetat de dreptate, milostiv, cast şi curat cu inima, făcător de pace, prigonit pentru dreptate. 9.

RUGĂCIUNE ÎMPREUNĂ CU SFINŢII MIJLOCITORI În sărbătoarea umanităţii salvate prin sângele mielului Cristos, noi cei care călătorim pe pământ ne grăbim spre patria cerească, bucurându-ne de

soarta fericită a sfinţilor, a acestor copii ai Bisericii pe care Dumnezeu ni i-a dat ca prieteni şi modele de viaţă. După ce i-am contemplat ca modele, acum ne putem adresa sfinţilor ca

prieteni şi mijlocitori, invocându-i cu rugăciunea liturgică. 10. RUGĂCIUNEA BISERICII „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai dat Bisericii tale bucuria de a celebra într-o singură

sărbătoare meritele şi slava tuturor sfinţilor; te rugăm, prin mijlocirea tuturor fraţilor noştri din cer să ne măreşti speranţa şi să reverşi asupra noastră îndurarea ta. Sărbătoare

frumoasă! (Radio Vatican, - Anton Lucaci, material omiletic luni 31 octombrie 2022)